Vándor Várhegyi Ibolya

Viorica Vandor

autor, ilustrator de carti pentru copii si artist portretist, s-a nascut la 24 Mai, 1957. Mama ei s-a nascut in Ungaria, in tinutul faimoaselor vinuri de Tokaj, iar tatal in orasul Deva.

Sensibila si multitalentata, Viorica, de copil a fost atrasa de lumea artei si a literaturii. Dupa terminarea liceului, a absolvit un curs de desen tehnic si a lucrat 14 ani la Institutul de Cercetari si Proiectari Miniere din Deva, ca desenator tehnic apoi ca proiectant.

Scriitoarea clujana, Marton Lili a fost cea care la inceputul anilor 90 a recunoscut in Viorica talentul si a incurajat-o sa scrie. Desi personal nu s-au intalnit niciodata, intre cele doua, s-a format o prietenie sincera care a durat pana la moartea scriitoarei.

Din 1991 Viorica a fost angajată la “Editura Corvin” Deva, ca redactor, scriitor şi ilustrator. De atunci această editură i-a publicat un număr foarte mare de poveşti, poezii, ilustraţii şi caricaturi. Din decembrie 1999 până în 2006 a fost co-redactor la revista pentru copii “Micul prieten”(„Kispajtás”) al editurii “Corvin”, revistă în care i-au fost publicate poveştile, poeziile şi ilustraţiile.

In decembrie 2007 a devenit membră a “Ligii Scriitorilor Maghiari din Transilvania”

Din cele peste 70 de cărţi pentru copii, ilustrate si scrise de Viorica Vandor, câteva se regăsesc şi la Biblioteca Naţională Széchényi din Budapesta.

In tot acest timp, a ilustrat si cartile unor autori americani, canadieni si englezi.

In 1979 cu doua portrete, a castigat premiul de popularitate la concursul de arta si fotografii “Cantarea Romaniei”. In 2004 a avut o expozitie cu desene pentru copii, organizata de ziarul “Nyugati Jelen”, vernisajul tinandu-se la sediul ziarului.

In 2016 octombrie a avut loc expozitia personala "Incursiune intr-o lume magica", vernisajul a fost tinut in foaierul Teatrului de Arta din Deva, tot atunci a devenit si colaboratoare a Teatrului pentru cativa ani.

Tot in octombrie 2016 a primit patru diplome la Concursul International "Art&Life" din Japonia, la sectiunile grafica, ilustratii de carti, portret si roman fantasy. In 2017 iar a primit doua diplome la Concursul International "Art&Life" din Japonia, unul dintre ei fiind Distinctia: "Mesager pe Meridianul Yamato" si a aparut in cartea "Just for you, Japan" (antologie de creatie literara si artistica-bilingva) carte care a primit Premiul Ligii Scriitorilor Romani in anul editorial 2017.

In 23 noiembrie 2018, povestea ei "Trandafirii de piatra" a fost jucata cu succes la Teatrului de Arta Deva de catre minunatii si talentatii actori ai teatrului. Tot in acea zi, Viorica a avut pe langa premiera piesei de teatru, o expozitie de ilustratii si prezentare de carte in foaierul teatrului.

Din octombrie 2020, publica in limba romana si maghiara o revista educationala online, gratuita, intitulata "Taramul Elfului Pinky".

Chiar daca soarta nu a rasfatat-o, pentru ca a trecut prin multe greutati si refuzuri atat in cariera cat si in viata privata, avand sanatatea subreda, totusi cu credinta in suflet si cu ajutorul lui Dumnezeu, totdeauna a gasit puterea sa se ridice si sa lupte mai departe.

 

 

Cărţile ei nu se găsesc în librării, dar pot fi comandate în format electronic pe CD sau DVD în limbile: maghiară, română sau engleză la adresa de e-mail:

alettaro@yahoo.com

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre autoare, vă rog să vizitaţi pagina de autor FaceBook:
http://www.facebook.com/violet.viorica.vandor

 

 

Romanul fantasy-adventure " Steven Smith - adventures in the world of magic" din păcate nu este încă tradus în limba română, (exista doar in limba maghiară si engleză) dar dacă vor fi solicitări, se va face şi traducerea în limba română.

Despre ce este vorba în romanul fantasy: 
“Steven Smith - adventures in the world of magic” ?

Ce-ai face dacă ai fi un copil de zece ani şi într-o zi mama ta ţi-ar spune că te trimite la un internat, departe de ea, departe de colegi şi prieteni şi n-ai primi nici un răspuns la întrebarea: de ce? Asta i s-a întâmplat lui Steven Smith. Îmbufnat şi necăjit peste măsură, el refuză apropierea prietenoasă a noilor săi colegi. Când îşi dă seama că a greşit procedând astfel, este deja prea târziu, pentru că în persoana lui George şi-a făcut un duşman, capabil de orice ştrengărie înrăită.
Ce se va întâmpla cu acest copil închis în sine şi rănit la suflet? Îi va lua cineva apărarea?
Ce va face el, când va afla de la Timmy, un porcuşor de guineea venit din Ţara Minunilor, că viaţa unui alt băieţel depinde de curajul şi dragostea lui ajutătoare? Toate acestea le poate afla stimatul cititor, dacă parcurge paginile alături de Steven şi împreună cu el face cunoştinţă cu lumea plină de farmec a Ţării Minunilor. Poate cutreiera Entor, minunatul oraş al effidilor, construit în interiorul unui munte stâncos. Poate face cunoştinţă cu Naladir, modestul dar curajosul snolf care îşi ascunde fruntea împodobită cu imaginea unui şarpe încoronat şi privirea fermecătoare a ochilor lui de un verde de măr sub un capişon maro.Îl poate îndrăgi pe Riffo,
credinciosul spiriduş albastru şi pe stăpâna lui, Adrora, fiica de 12 ani a bunului rege Telamon,
preschimbat în stană de piatră cu toţi supusii din castel şi poate să zboare împreună cu ei deasupra
castelului vrăjit, pe spatele unui grifon. Poate privi în ochii înfiorători de jăratec a invincibililor soldaţi worthak, care cu răutatea lor groaznică ţin sub teroare locuitorii întregii ţări şi poate lua parte la bătăliile aparent fără speranţă, dusă împotriva lor. Tot aici poate să afle, dacă va avea oare Steven destul curaj să-l înfrunte şi să-l învingă pe marele şi temutul vrăjitor Darkar şi să aducă din grădina acestuia floarea Pomului Vieţii, necesară eliberării micului băiat-fantomă Andrew de sub
vraja rea.
Această poveste nu este adresată doar copiilor, ci şi adulţilor iubitori de fantezie. De aceea sperăm
ca frumoasa poveste al lui Steven Smith va atinge atât inima copiilor cît şi a adulţilor cu dragostea
lui gata de orice sacrificiu.
Aventurile începute de Steven în Ţara Minunilor vor avea şi continuare, când acesta va afla în sfârşit acel secret, pentru care mama lui l-a trimis la internat şi îşi va revedea simpaticii prieteni din Ţara Minunilor, alături de care va trăi alte aventuri palpitante pe Insula Misterelor.

 

Steven Smith – aventuri într-o lume magică

(fragment)

 

George tocmai îşi aruncă și ultimul caiet în ghiozdan, când a simţit că praştia, ascunsă în şosetă, alunecă de parcă cineva încerca să o scoată de acolo. Îşi duse mâna brusc la şosetă, dar praştia dispăruse. Se uită în jur, dar constată cu surprindere că nu era nici jos, deşi ar fi trebuit să fie acolo, că doar nu era rotundă să se rostogolească şi nici pământul nu l-a putut înghiţi.
George a căutat-o și sub bancă, nu era acolo. A tras scaunul din loc, nimic! S-a aplecat şi s-a uitat sub banca din spate. În zadar, praştia nu a fost de găsit. Complet nedumerit, îşi scărpina creştetul capului. – Dar trebuie să fie aici! – spuse în gând şi se aplecă, încă o dată, să mai arunce o privire sub bancă. În acel moment, un ac cu gămălie îndoit, i s-a înfipt în partea dorsală. George speriat, a sărit în sus pipăindu-şi fundul, care îl durea.
– Asta nu a fost, deloc, amuzant! – a urlat el la Robbie, care tocmai închidea geamul. – De ce ai făcut asta?
– Ce, mă? – se întoarse Robbie uimit către el.
– Şti tu foarte bine, ce! – a continuat George cu furie. – Dă-mi înapoi praştia! Ştiu că e la tine!
– Ai luat-o razna? Cum să fie la mine praştia ta? Ai minte de găină, de nu mai şti unde ai ascuns-o? – îl întrebă Robbie cu un zâmbet larg.
– N-am uitat, doar că nu mai e acolo, pentru că ai luat-o tu! Şi ştiu când ai luat-o, atunci, când am fost ocupat cu împachetatul ghiozdanului. Chiar crezi că nu am observat? Dă mi-o imediat!
Zâmbetul a dispărut de pe faţa lui Robbie.
– Serios, nu e la mine! Nu eu am luat-o! – se scuză el.
– Destul cu gluma! Dă mi-o repede, altfel o păţeşti! – ţipa George roşu, la faţă, ca un rac.
Robbie cunoştea caracterul bătăios a lui George. Ştia că dacă George este convins că el a luat praştia, n-ar avea nici un rost să încerce să îl convingă cu frumosul, pentru că George nu l-ar crede. Aşa că a fugit din clasă, cât de repede a putut. George s-a repezit după el, însă înainte să ajungă la uşă, un alt ac de gămălie i s-a înfipt în șezut.
– Auuuu! – a strigat el. – Ce naiba mai e și asta?
S-a oprit brusc şi s-a întors. Ceea ce a văzut, a făcut ca părul să i se facă măciucă în cap.
Praştia stătea în aer, gata să tragă din nou şi nimeni nu o ţinea, plutea în aer, aşa de la sine. Se întinse până la maxim, gata de tragere, iar George a avut doar atâta timp, cât să se ferească, că acul a şi zburat pe lângă el, înfigându-se în uşă. Apoi, din senin, a apărut şi cutia cu ace, desigur plutind de asemenea în aer; s-a deschis, de la sine, şi din ea s-a ivit un alt ac îndoit, care s-a aşezat frumos în cureaua de cauciuc a praştiei. Cutia a dispărut, la fel de repede şi de misterios, cum a apărut. În câteva secunde praştia se întinse din nou, iar acul îndoit a zburat către George, oprindu-se în materialul pantalonului. Ochii lui George, de teroare s-au făcut rotunzi şi mari, ca două nuci de cocos, iar el nici nu s-a mai putut mişca de frică şi uimire. Dar când, de nicăieri, a reapărut cutia, George nu a mai aşteptat ca acul de gămălie să se aşeze iar în praştie. Cu mâna tremurândă a deschis uşa şi a rupt-o la fugă pe coridor, fără să-i pese de colegii care se uitau la el. A dat buzna în baie, unde aproape că l-a răsturnat pe Robbie, care s-a ascuns de el şi pândea din spatele uşii.
Când Robbie l-a văzut pe George năpustindu-se în baie, a crezut că a venit după el şi a început să ţipe ca ieşit din minţi.
– Nu mă bate că nu-i la mine praştia! Jur că nu eu am luat-o!
Se întoarse într-o parte, acoperindu-şi faţa cu mâinile, continuând să urle în timp ce aştepta ca pumnul lui George să îl lovească. George nu a avut nici cea mai mică intenţie să-l lovească pe Robbie, dar nici nu a vrut ca el, cu ţipetele sale, să atragă acolo întregul colegiu. Aşa că a sărit la el şi a încercat să-i acopere gura, lucru care l-a speriat şi mai tare pe Robbie, făcându-l să urle şi mai tare.
– Dacă nu termini cu urlatul, într-adevăr te bat măr! – a ţipat la el George. – Termină odată, că nu am venit după tine! Nu am venit să te bat!
Robbie a tăcut, dar încă nu a îndrăznit să-şi ia mâinile de pe faţă. Îl privea pe George, printre degete.
– Nu mă baţi? – a întrebat el cu voce răguşită.
– Nu te bat, numai taci din gură!
– Eu chiar nu ţi-am luat praştia! – începu el iar să se scuze.
– Mi-am dat seama deja! – a răspuns George scurt. Se întoarse şi deschise uşa băii, pentru a arunca o privire afară, să vadă, dacă praştia a venit după el sau nu. Deodată figura corpolentă a femeii de serviciu i se puse în cale. George sări înapoi speriat.
– Ce se întâmplă aici? – a întrebat femeia. – Ce-i cu gălăgia asta?
Din spatele ei, răsăreau capete curioase de copii. Toţi vroiau să ştie ce s-a întâmplat în baie. În cele din urmă Robbie a salvat situaţia.
– Nu s-a întâmplat nimic! Ne-am testat doar vocea! George a spus că nu crede că pot să strig mai tare decât el. I-am demonstrat că pot şi că vocea mea e mai puternică decât a lui. Asta a fost tot!
Femeia de serviciu, clătinând din cap şi bombănind i-a lăsat acolo.
– Care-i treaba? La ce vă uitaţi? – răcni George la copiii care stăteau curioşi în uşa băii. Aceştia, fără să spună un cuvânt, au plecat, lăsându-i în baie pe cei doi băieţi.
George îi făcu conspirativ cu ochiul lui Robbie.
– Da! – a spus el. – Am rezolvat problema! Şi-a ridicat mâna dreaptă, ca semn că totul este bine, iar Robbie a bătut palma cu el.
– Hai! – a spus George. – Te voi ajuta să faci curat în clasă! Oricum trebuie să mă întorc, pentru că mi-am lăsat ghiozdanul acolo – a explicat el.
Desigur, George l-a lăsat politicos, pe Robbie să intre în clasă. El se opri în prag şi se aplecă să măture un fir invizibil de aţă de pe pantaloni. Între timp a tras cu ochiul în sala de clasă.
– Uite praştia! – a spus Robbie arătând spre o bancă. – Ia-o repede de acolo, nu cumva să o vadă cineva! Cum ai putut să fi atât de neglijent să o laşi pe bancă şi să pleci?
– Am ştiut că nu va intra nimeni aici! – a răspuns George în grabă. Ce altceva ar fi putut să spună? Că are vedenii? Mai întâi un păianjen de jucărie care zboară fără baterii, iar acum praştia care trage singură...
Toţi l-ar crede nebun. Aşa că a hotărât să nu vorbească nimănui despre aceste aventuri ciudate și de neînțeles.

 

................................................................................................................

 

Viorica vă povestește copii:

Ascultați pe YouTube poveștile povestite de Viorica.

https://youtu.be/aBASC33flN0 - Povestea: Rățușca Țușca

https://youtu.be/IJfpleGsBvM - Povestea: Zâna Fulgușor și Zâna Florilor

https://youtu.be/j5o5MZ2x8WA - Povestea: Zâna Fulgușor, Regina Zăpezii și Februarie

https://youtu.be/sfgT82R-SlI - Povestea: Prietenul Zânei Fulgușor

https://youtu.be/Pf-k7Z7CDKo - Povestea: Micul brad

.....................................................................................................................

Poezii pentru copii

 

LA SĂNIUŞ

Omul nostru de zăpadă
Stă cu mătura de pază.
Îl întreabă – o vrăbiuţă
N-ai cumva o săniuţă?

Colo sus pe derdeluş,
Merg copii la săniuş.
Vesel latră şi Grivei,
Întrecându- se cu ei.

IARNA

A sosit iarna cea rece,
Cu pufoşi fulgi albi de nea,
Nu ne temem de zăpadă,
Nici de viscol, vreme rea.

Brăduleţ cu creanga verde,
Moş Crãciun mi te- a adus,
Venind greu, cu săniuţa,
De departe din apus.

DE CRĂCIUN..

De Crăciun copii cu toţii,
Brad frumos împodobit,
Vom primi noi de la moşul,
Să- i urăm deci, bun venit!

Iar sub brad ce va fi oare?
Maşinuţe şi păpuşi,
Căţeluşi cu blana moale,
Cu ochi mari şi jucăuşi.

Uite- aici e- o minge mare.
Trenuleţ pentru băieţi,
Portocale şi banane,
Multe dulciuri, orice vreţi!

CÂNTEC (twinkle twinkle little star)

Ninge afară ne- ncetat,
Moş Crăciun eşti aşteptat.
La cei mici şi la cei mari,
Să le- aduci tu câte- un dar.

Portocale, jucării,
Bucurie la copii.
Vino, vino pe- nserat
Moş Crăciun eşti aşteptat!

 

Pupișor

Papagalul Pupișor,

Zboară lângă-un norișor.

- Unde zbori tu Pupișor?

Îl întreabă norișor.

- Am scăpat din colivie

Și zbor cum îmi place mie.

Peste mări și peste țări,

Să văd cele patru zări.

Seara mă întorc la mama,

Să nu plângă ea degeaba.

Mă întorc să-i dau de veste,

Că n-o las pentru-o poveste.

Rățuștele

Mac mac mac,

Mac mac mac,

Mergem să-notăm pe lac.

Mac mac mac,

Mac mac mac,

E plăcut să înoți pe lac.

Înotăm noi împreună,

Și cântăm cu voie bună.

Mac mac mac,

Aici pe lac.

Deşi este scriitoare de poveşti şi poezii pentru copii, Viorica a încercat să scrie şi câteva poezii care nu sunt pentru copii.

 

Candva…

Mi-aduc aminte cateodata

De casa-n care am crescut.

De verile cu nopti senine

Si anii care au trecut.

Ma vad copil in pragul usii,

Cu ochii mari si visatori;

Cand ma simteam ca o printesa,

Zburand ca gandul printre nori.

Imi amintesc de chipul mamei.

Ce dor imi e de vocea ei;

Cand imi citea seara de seara,

Povesti cu zane si cu zmei.

Viata era asa frumoasa,

Cand mai credeam in Mos Craciun

Si colindam cu mic cu mare

In seara zilei de Ajun.

Acum ca-s mare si-am o varsta,

Sa ma intorc in timp as vrea.

Sa pot sa fiu inca odata,

Acel copil, ce-am fost candva.

 

A  FOST…

A fost,… atingerea uşoară
a vântului de primăvară,
mângâind obrazul
cu degete subţiri.
O adiere caldă.
Alinând durerea,
tristeţea născută
din lac de amintiri.
A fost,… o sclipire
în noapte.
O stea transparentă
în raza de vis;
Speranţa în lanţuri,
cu braţele-ntinse
spre cerul
deschis.
A fost,… o călătorie.
Un vis,
printre stele.
Visul erai tu,
stele,.. lacrimile mele.
Mă ascundeam în
privirea ta,
să nu vezi,..
să nu observi…
Şi eram aproape.
Prea aproape.
N-ai văzut,.. n-ai observat..
Şi ceasul a sunat,
vraja s-a destrămat.
Rămâne amintirea.
O simplă melodie:
A fost,.. a fost,..
ce n-a putut să fie!..

SANCTUM SACRIFICIUM

Lasă mă să te privesc
În tăcere, de departe.
Să mă scufund în adâncimea
Ochilor tăi blanzi.
Şoaptele mele nu le auzi,
Lacrimile mele nu le vezi,
Căci mă ascund in privirea ta.
Mă ascund şi fiecare rază
Mă răneşte, mă arde.
Oh, dulce durere chinuitoare !
Şi sunt prea aproape de tine
Ca să vezi,.. să observi!..

Chiar dacă ochii tăi m-ar vedea,
Şi-n inima ta s-ar trezi
Dorinţa de-un sărut,
Vom arde mereu, flacără nestinsă.
Două continente , ce doar se privesc.
Între noi e-o cruce,
Cruce grea de lemn,
De ne-ntrecut şi sfântă.
Curată ca perla, de lacrimă şi vis.
O inimă arzând în mâna mea,
Pe buze sângerând aceleaşi
Litere de foc:
SANCTUM SACRIFICIUM !

GOANA TIMPULUI

Unde vă grăbiţi voi ore însetate ?
Ce dor secret vă face să fugiţi
În cercul magic, fără scăpare,
Pe aripi de melodie plutitoare ?
Voi zile, ce valsaţi într-una
Pe –un ritm nebun, ameţitor,
Fugiţi, valsaţi,
Lăsaţi în urmă lumea,
Un simplu decor.
Şi cercul magic, fără oprire,
Vă- ndeamnă la goană mereu,
Iar scopul final încă nu ştiţi,
De ce se ascunde?..
Şi unde ?.. de voi.

TREC ANII..

Şi trec anii,
Lungi şi grei.
Tu eşti mereu
În ochii mei.
Eu sunt aceeaşi,
Nu m-am schimbat.
Te iubesc la fel,
Ca altă dat`.
Sau poate mai mult,
Şi mai cu foc.
Deşi, iubirea,
Nu-mi aduce noroc.
Tu eşti la fel
De neschimbat.
Ochi de cristal,
Fără păcat.
C-o vorbă tu mângâi,
Iubire îmi ceri,
Ca eu a ta roabă
Să fiu tot mereu !
Voi fi, dacă tu vrei !
Privesc către cer,
Şi-n ochi îţi citesc,
ce vrei sa-mi oferi…

Mâna destinului...

roman de Viorica Vandor

Era seara ajunului de Crăciun, seara păcii şi dragostei printre oameni. Fulgi mari, strălucitori de nea au căzut alene, îmbrăcând străzile, casele şi pomii în straie de gală, albe şi sclipitoare.
Dintr-o fereastră o tânără femeie urmărea cugetând dansul fulgilor de nea. Cu o mişcare lentă şi-a stins ţigara fumată pe jumătate, a închis geamul, şi-a luat paltonul şi a ieşit la plimbare. Pe lângă ea trecea o pereche veselă. I s-a părut că i-au spus ceva, poate i-au urat sărbători fericite, dar ea n-a înţeles. A murmurat un fel de scuze, în timp ce amintirile o năpădeau. Nu mai simţea nici frigul, nici fulgii reci şi deşi care îi cădeau pe obraz. Învelită în vraja amintirilor se plimba uitând cu totul de ceea ce o înconjura. În faţa ochilor ei, a apărut o cameră mică, foarte cunoscută. A auzit şi o voce. Era vocea ei, venită de departe, dintr-un colţ de amintire. Fără să vrea, a schiţat un zâmbet.
„- Pe atunci încă..." – a vrut să-şi continue gândul, dar vocea a devenit atât de puternică, încât a trebuit să fie atentă la ceea ce amintirile i-au adus înapoi din valiza prăfuită a timpului care a trecut.
- Uite, nu mi s-a uscat părul! Ce mă fac acum? S-a auzit din cameră vocea înecată în lacrimi a lui Viki. După scurt timp pierzându-şi de tot răbdarea, lovi cu piciorul podeaua şi aruncă piaptănul cu furie, care a căzut în colţul camerei.
- La naiba! Niciodată nu-mi reuşeşte părul, când vreau să merg undeva!
- Uite! – spuse fata apărând în uşa bucătăriei cu ochii strălucind de lacrimile furiei. – Cum să merg aşa?
Văzând părul ciufulit ca al unui arici, mama Victoriei a izbucnit în hohote de râs. Viki supărată mai tare şi îmbufnată, a făcut stânga-mprejur şi a vrut să fugă înapoi în cameră, fiind deranjată de reacţia mamei sale. Mama, dându-şi seama de gafa făcută, a oprit-o, mângâind-o uşor.
- Sun-o pe Kyle şi spune-i că veţi merge mai târziu, pentru că nu ţi-a reuşit părul şi trebuie să mergi la coafor. Sigur te va înţelege. Cu un asemenea păr nici ea nu ar fi plecat la drum.
Încă îmbufnată, Viki imediat a luat telefonul formând binecunoscutul număr.
- S-a întâmplat ceva de ai sunat aşa de devreme? – întrebă o voce subţire.
- Da. – răspunse Viki. – Ca de obicei, nu-mi stă bine părul şi trebuie să merg la coafor. Voi întârzia un pic. Oare ştii când merge următorul tren?
- La ora două după masa. Dar atunci e prea târziu să mai mergem, pentru că spre seară trebuie să fiu acasă. I-am promis lui Mitch că-i împrumut câteva discuri. Ştii, săptămâna viitoare este ziua prietenei lui şi vrea să înregistreze câteva piese pentru ea. Îmi pare bine că nu mai mergem azi niciunde, şi aşa n-am prea avut chef să călătoresc. Poate mergem diseară la discotecă.
- După discotecă ce zici de un chef acasă?.. Îţi surâde ideea?
- Perfect! Dar totuşi, chef acasă? Cu cine? Doar noi două?
- Cum doar noi două? Pe Robin unde îl laşi?
- Pe Robin nu mai putem conta. Acum e cu femeia aia. – zise Kyle încet.
- Ce femeie?! Tu glumeşti? – o întrebă Viki cu sinceră surprindere.
- Nu glumesc. Nu ţi-am spus? .. Probabil am şi uitat. Luna viitoare Robin se căsătoreşte. Mi-a spus fratele lui. A fost ieri pe la mine după nişte casete.
- Şi? .. Vorbeşte odată! – o îndemna Viki curioasă. – Groaznic! Nu poate fi adevărat!
- Ba da, este adevărat! Se însoară. Atât a fost. Gata, s-a terminat!
- Şi tu accepţi aşa uşor?
- De ce nu? Oricum nu mai pot face nimic. De o vreme aşteptam o asemenea veste. N-am spus nimănui, dar în ultimul timp Robin s-a schimbat foarte mult. Am încheiat treaba, nu mai vreau să mă gândesc la el!.. Atunci, la opt-jumate ne întâlnim. Pa! – şi cu astea a închis telefonul. Viki a mai stat câteva secunde cu telefonul în mână, după care a închis si ea.
- Ciudat... Oare cum poate să fie atât de calmă şi nepăsătoare? O invidiez. Şi eu aşa ar trebui să procedez. Numai că... Poate nici nu l-a iubit cu adevărat pe Robin. Deşi toată lumea a crezut că această prietenie va sfârşi printr-o căsătorie.
Fiind încă sub reacţia celor auzite, şi-a luat poşeta şi a mers cu paşi grăbiţi către coafor.

****